Sange in scaun

Rectal (anal) bleeding – engl

Despre scaunele cu sange:

Sangele se poate elimina prin scaun vizibil sau nu
– Cea mai frecventa cauza sunt hemoroizii, apoi tumorile canceroase sau necanceroase
– Diagnosticul cauzei nu se poate pune pe baza simptomelor, ci doar prin rectoscopie sau colonoscopie; de aceasta probleme se ocupa medicul gastroenterolog
– Intarzierea descoperii cauzei poate face dificil tratamentul eficient
– Tratamentul poate fi medicamentos, endoscopic sau chirurgical, in functie de cauza

Pierderea de sange pe cale anala nu este totdeauna vizibila de catre pacient, si de aceea poate fi periculoasa, intarziindu-se astfel diagnosticul si in consecinta si tratamentul cauzal. Din experienta mea am constata ca daca pierderea de sange este evidenta, unii vin imediat la consult, dar nu sunt rare situatiile in care se asteapta uneori luni, considerand hemoroizii drept cauza a sangerarii (situatie care de altfel este frecventa, dar .. nu singura cauza de sangerare anala)

Cum apare sangerarea rectala ?

Sangerarea pe cale rectala se poate manifesta aparent sau inaparent (ocult) astfel:

  • eliminare de fecale amestecate cu sange – de obicei sangerarea este situata mai sus de orificiul anal
  • prezenta de sange pe hartia igienica la sfarsitul scaunului – de obicei sangerarea este situata la nivelul orificiului anal, cel mai frecvent fiind data de hemoroizi
  • pierdere de sange intre scaune fara fecale
  • eliminare de sange invizibil cu ochiul liber (hemoragie oculta, depistabila doar la analiza scaunului)

Prezenta sangelui in materiile fecale este un simptom extrem de important si care nu trebuie neglijat, deoarece cauzele sangerarii rectale pot fi grave, si pot necesita internare si eventual tratament.

Cauzele scaunului cu sange:

Cele mai frecvente cauze de sangerare rectala si cele mai importante simptome pe care le intalnim in fiecare situatie sunt:

Cauze frecvente ………..simptome asociate sangerarii

Hemoroizi…….. ..  ..durere locala, palparea unui mic buton dureros, constipatie
Fisura anala ...…….durere/usturime, constipatie, secretii ce murdaresc lenjeria
Tumora rectala… ..sangele amestecat cu fecale, diaree/constipatie, balonare, scadere in greutate
Tumora colon.…,…sange/cheaguri (inconstant), durere, balonare. diaree/constipatie, scadere in greutate
Abces local.……,…   puroi, durere, caldura locala, febra

Cauze mai rare de scaune cu sange

  • Fistula anala in care la sangerarea prin scaun se adauga si.secretii fecaloide/purulente
  • Rectocolita. in care la sangerarea prin scaun se adauga si.diaree, dureri abdominale, fecale cu puroi, scadere in greutate, febra/subfebra
  • Boala Crohn  in care la sangerarea prin scaun se adauga si  diaree, dureri abdominale, fecale cu puroi, scadere in greutate, febra/subfebra
  • Diverticuloza in care la sangerarea prin scaun se adauga si diaree. balonare, dureri abdominale
  • Angiodisplazii  in care la sangerarea prin scaun masiva se asociaza anemie importanta
  • Boli de coagulare.sangerare nazala(epistaxis), bucala (gingii, varsaturi cu sange), vanatai pe piele
  • Proctita de iradiere apare la iradiere pe abdomen/pelvis/rect
  • Colita ischemica
  • Ulcer rectal solitar
  • Tratament cu anticoagulante
  • Tumori de intestin subtire
  • Leziuni Dieulafoy intestinale
  • Endometrioza
  • Diverticul Meckel
  • Varice rectale (in ciroza)
  • Invazie tumorala rectala din vecinatate (organe genitale, vezica urinara)
  • Purpura Henoch- Schonlein
  • Traumatism rectal (corp strain, clisme, supzitoare luate cronic, abuz sexual)

In general am constatat ca cea mai frecventa cauza de sangerare vizibila pe la nivelul anusului o reprezinta hemoroizii, dar din nefericire pacientii considera ca SINGURA cauza de sangerare anala o reprezinta hemoroizii, si de aceea pot amana prezentarea la medic pentru depistarea cauzei, care uneori poate fi mult mai grava decat hemoroizii (dr Ditoiu).

Ce trebuie sa faci daca ai scaun cu sange?

In caz de sangerare rectala este obligatoriu diagnosticul cauzei, pentru a se putea prescrie un tratament adecvat

Indiferent in ce context apare o sangerare prin fecale, trebuie sa va prezentati pentru examinare la un medic gastroenterolog. Singur ca nu orice sangerare rectala inseamna cancer, dar aceasta varianta trebuie exclusa de un profesionist. Am vazut cazuri in care pacientul a asteptat sa se opreascasangerarea, iar cand s-a pus diagnosticul nu s-a mai putut face nimic curativ.

  • Pentru depistarea cauzei sangerarii pot fi necesare unele investigatii suplimentare (nu toate aceste investigatii sunt necesare de obicei)
    • Tuseu rectal
    • Examen genital
    • Examen de materii fecale
    • Examen de urina
    • Rectoscopia sau sigmoidoscopia sau colonoscopia sau irigigorafia, sau endoscopia digestiva superioara, sau explorare cu capsula endoscopica
    • Ecoendoscopie transrectala (ecografie prin rect in tumorile rectale)
    • Markeri tumorali pentru tubul digestiv
    • Biopsia leziunii depistate cu examen la microscop
  • Pentru depistarea metastazelor (in cazul tumorilor) pot fi necesare
    • Ecografie abdominala
    • Examen computer tomografic abdominal, pulmonar, cerebral,
    • Scintigrama osoasa
  • Pentru depistarea marimii pierderilor de sange pot fi necesare
    • Hemograma , reticulocite
    • Fier seric

DE RETINUT

  • nu orice bolnav trebuie sa faca TOATE explorarile mentionate
  • prin “tumora” se intelege o formatiune canceroasa sau necanceroasa
  • daca ai  sangerat mai inainte dintr-o cauza pe care o stiai (de exemplu hemoroizi), iar dupa un timp resangerezi, cauza paote fi tot hemoroidala sau alta cauza, deci trebuie cautata

In functie de rezultatul fiecarei explorari, este posibil ca diagnosticul sa fie pus mai usor sau mai greu, cu o explorare, mai multe, sau deloc (sunt situatii, peste tot in lume, unde nu se poate pune un diagnostic, indiferent de explorarile utilizate).

Tratamentul scaunelor cu sange

Nu se recomanda autotratarea sangerarii, fara depistarea cauzei; intarzierea depistarii cauzei poate face imposibil tratamentul mai tarziu!!!

Tratamentul scaunelor cu sange se face prin urmatoarele metode:

  • Oprirea sangerarii locale (cand este posibil)- prin compresie cu pansament steril
  • Tratament cu medicamente in functie de cauza
  • Tratamente endoscopice(polipectomie, ligatura hemoroizilor, sclerozarea hemoroizilor, etc)
  • Tratament chirurgical- in cazul in care tratamentul cu medicamente nu a dat rezultate, sau sursa sangerarii este o leziune ce trebuie scoasa chirurgical.

You must be logged in to post a comment.